Categories
Noutati

Comunicat de presă

Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness – ACTEF 

Comunicat de presă
 
La inițiativa ACTEF, Ministrul Sănătății s-a întâlnit cu reprezentanții acestei Alianțe pentru a găsi soluții comune care să afecteze cât mai puțin activitatea economică în contextul pandemiei COVID-19
 
București – 25 ianuarie – Luni, 24 ianuarie, în zi de sărbătoare, ACTEF, Alianța pentru Cultură, Turism, Eveniment și Fitness, recent înființată, a inițiat un prim dialog extrem de relevant cu ministrul sănătății, domnul Alexandru Rafila, un dialog decisiv pentru afacerile din cele mai afectate sectoare. 

În contextul pandemiei, ultimii doi ani au fost extrem de grei pentru industriile din ACTEF, denumite colectiv și Industria Zâmbetului, cu mii de afaceri scoase complet din activitate,  ori a căror cifra de afaceri le-a scăzut cu până la 90%, companii ce au pierdut peste 20% dintre angajați și care au avut zero predictibilitate, cu măsuri luate constant și implementate de pe o zi pe alta. 

Mesajul principal reieșit din dialog a fost promisiunea de a constitui un Comitet Consultativ al Ministerului Sanatatii impreuna cu reprezentantii industriei în cel mai scurt timp, iar deciziile legate de restricții vor mai fi luate dupa consultarea prealabila a reprezentantilor industriilor afectate.

În cadrul întâlnirii, au participat reprezentanți ai membrilor ACTEF, după cum urmează:

Daniel Mischie, Presedinte ales ACTEF & reprezentant HORA

Reprezentanți APT: Dragoș Anastasiu, Președinte APT, Iuliana Tasie – Vicepreședinte OPTBR & European Spa Association, Călin Ile – Președinte FIHR, Dumitru Luca – Președinte ANAT, George Leca – reprezentant ARBDD;Reprezentanți ACE: Bogdan Buta, Președinte ACE & reprezentant Untold/Nerversea, Alin Caraman – Presedinte AFIN, Dragoș Chișcoci – reprezentant AROC & EMagic, Alin Vaida – reprezentant AROC & Jazz in the Park, Iulian Obogeanu – reprezentant AROC , Bogdan Nedelcu – președinte ALIS, Răzvan Ailenei – președinte MUZE, Emil Ionescu – președinte AST, Yakov Borover – Președinte AOC (Romanian Cinema Association), Adrian Cojocaru – Vicepreședinte AOC;

Reprezentanți Romania Active: Kent Orrgren – Președinte Romania Active, Dan Tănase – Secretar General Romania Active.
 
Deciziile de sănătate publica după consultări cu reprezentanți ai ACTEF și a altor industrii

În cadrul întâlnirii între domnul Alexandru Rafila și reprezentanții ACTEF, s-a stabilit ca deciziile de sănătate publică legate de controlul pandemiei să aibă la bază o consultare, în legătură cu măsurile ce pot afecta în mod direct sectoarele, cu scopul principal de a oferi predictibilitate și pentru a asigura coerență activității economice. 
Ministrul Sănătății a promis susținerea mecanismelor legale de compensare a industriilor afectate. Consiliului Consultativ va avea un secretariat executiv și va include atât membri ACTEF si ai altor industrii, cât și reprezentanți ai ministerului cu scopul de a crea cadrul ideal pentru un dialog inter-instituțional. 

Ministrul Rafila a admis că industriile au fost afectate uneori de deciziile politico-medicale și a menționat că și ministerul își dorește revenirea la normalitate, iar asta se poate întâmpla prin adaptarea deciziilor de sanatate publica la noile informatii privind evolutia pandemiei in contextul aparitiei de noi tulpini cu caracteristici diferite. 

În Industria Zambetului activează peste 40.000 firme și aproape 500.000 de angajați. Este o industrie tristă în acest moment, pentru că nu suntem implicați în decizii și ne lipsește predictibilitatea. Avem nevoie de măsuri coerente, de un calendar precis, de un plan pentru a rezolva problema socială a celor 20% dintre anajații care și-au dat demisia, precum și de un plan de compensare imediată când se decid restricții. Este o veste excelentă că vom avea un Comitet Consultativ, însă ne dorim ca acesta să fie unul proactiv. ACTEF reprezintă industrii esențiale pentru economia României și nu vom mai accepta să fim trecuți la capitolul ne-esențiale, așa cum s-a întâmplat constant în ultimii 2 ani “ a declarat Daniel Mischie, Președintele ACTEF.
 
Predictibilitate pentru evenimente, începând cu luna martie 2022

Pentru că reprezentanții ACTEF au menționat în unanimitate necesitatea vitală de a avea predictibilitate, a fost adresată și problema organizării evenimentelor. Ministrul Rafila a promis că în martie, ținând cont de evoluția pandemiei în România,  se poate lucra la planificarea evenimentelor pentru perioada mai-octombrie. Evenimentele precum cele culturale, de tip concerte și festivaluri, evenimente Health&Fitness, evenimente de familie, nunți se vor putea bucura de o revenire la normalitate, cu mențiunea ministrului ca toți organizatorii să ia în calcul respectarea strictă a regulilor și testarea riguroasă la evenimente pentru toți participanții, în funcție de cerințele momentului organizării acestora și dimensiunea evenimentului. În ceea ce privește evenimentele, AFIN – Asociația Furnizorilor din Industria Nunților susține chiar înăsprirea controalelor vizând respectarea regulilor, pentru a evita ca aceia care nu le respectă să dăuneze întregii industrii.  

Industria susține ferm testarea riguroasă la evenimente, cu mențiunea ca testearea să fie făcută pentru toți participanții care nu pot face dovada certificatului verde. 
La intervenția domnului Alin Caraman, președintele Asociației Furnizorilor din Industria Nunților, care a solicitat un punct de vedere clar privind predictibilitatea pentru domeniul nunților, Ministrul Rafila a declarat: luăm în calcul să venim cu un set de măsuri după 1 martie, pentru ca de de la 1 mai nunțile să poată fi organizate în România, sub rezerva unei evoluții neprevăzute a pandemiei.

De asemenea, în scenariul favorabil a unui trend descendent începând a doua parte a lunii februarie, ministrul a promis sprijin și măsuri de relaxare pentru industrie, luate cu promptitudine.

Înlocuirea ratei de incidență cu rata de ocupare a paturilor 

Reprezentanții ACTEF solicită revizuirea indicatorului care stă la baza măsurilor de restricții, iar ministrul Rafila a agreat că soluția este adaptarea măsurilor în funcție de particularitățile legate de transmisibilitatea si patogenitatea variantelor circulante de SARS CoV-2, iar confientul de ocupare a paturilor pentru pacienții COVID-19 poate fi un astfel de indicator”. Gradul de ocupare al paturilor în România arată că există un număr total de 125.000 de paturi, dintre care 25.000 sunt paturi COVID. Pentru scoli s-a luat decizia ca la 75% grad de ocupare a paturilor COVID, acestea să fie închise.  ACTEF solicită un termen exact de înlocuire a ratei de incidență cu cea de ocupare a paturilor.  

O speță importantă abordată în cadrul întâlnirii a vizat nonsensul unor restricții pentru cei cu Certificat Verde, care nu au fundament. Ministrul Rafila a promis că restricțiile vor fi revizuite și modificate în următoarele săptămâni. În nici o țară din Europa nu există restricții atât de severe ca în România, mai ales că vorbim de restricții care se aplică și celor ce dețin un Certificat Verde. Se solicită astfel să existe condiții de funcționare adaptate realității curente și să se permită restaurantelor, cinematografelor, sălilor de spectacole, sălilor de fitness, hotelurilor și unităților balneo  etc. să funcționeze la capacitate maximă atâta timp cât se prezintă un Certificat Verde pentru acces. 
Industria Zâmbetului și-a dat mâna și s-a prezentat în fața ministrului Alexandru Rafila ieri. Nu știm ce vom face până la sfârșitul lunii martie, iar noi reprezentăm industrii responsabile, ce au investit constant în masurile de igienă. Principiul de acum înainte ar trebui să fie: nicio decizie fără noi! Iar perioada restricțiilor se apropie de sfarsit. Dacă sunt totuși restricții, el ar trebui sa fie coerente. Noi putem fi parteneri de dialog, atât timp cât deciziile autorităților au impact social și emoțional, prin urmare deciziile ce ne privesc sunt de fapt POLITICO- MEDICALE,” a declarat Dragoș Anastasiu,

Președintele APT.


În concluzie, împreună putem readuce zâmbetul în cele mai afectate industrii, dar mai ales, putem reporni economia. Mesajele, deși din industrii atât de diverse, au fost în esență aceleași și unite de nevoi comune – de a evita colapsul și de a putea păstra locurile de muncă. ACTEF va continua dialogul constructiv cu autoritățile, cu scopul principal de sprijin pentru revenirea companiilor din cele mai afectate industrii. 
 
Despre ACTEF

Alianţa pentru Cultură, Turism, Evenimente şi Fitness reprezintă o organizaţie – umbrelă în cadrul căreia patronatele din cultură, turism, evenimente şi Health&Fitness, vor activa şi se vor adresa autorităţilor. 

ACTEF are trei membri fondatori – Alianţa Pentru Turism (APT), Alianţa pentru Cultură şi Evenimente (ACE) şi Romania Active – Patronatul Industriei de Health & Fitness.
Noua organizaţie îşi propune să susţină, în faţa autorităţilor, mesajul că restricţiile nu pot fi luate fără a ţine cont de toate aspectele şi fără despăgubiri juste şi imediate. ACTEF susține stabilirea unei strategii de ţară coerente implicând activ turismul, evenimentele, cultura şi activităţile sportive.
 
Pentru mai multe informații, puteți contacta:
Dora Pătrașcu
Project Manager ACTEF
dora.patrascu@kgr.ro
0723541432

Categories
Noutati

Comunicat de presă

 www.actef.ro | contact@actef.ro 

 Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness – ACTEF 

Comunicat de presă 

Bucuresti, 12 Ianuarie 2022 

30 de asociații din domeniul Culturii, Turismului, Evenimentelor și Fitness-ului și-au unit forțele și au creat ACTEF, o alianță puternică, unită sub o singură voce și sub un singur nume 

Miercuri – 12 ianuarie, la Hotelul Athenee Palace Hilton Bucuresti, 30 de asociații și-au dat mâna și au creat una dintre cele mai cuprinzătoare alianțe din Romania – ACTEF. 

Alianța reprezintă o umbrelă sub care vor activa și se vor adresa de acum înainte autorităților cei din cultură, turism, evenimente și activitățile sportive. 

„Se împlinesc în curând 2 ani de pandemie, un context fără precedent care a pus în genunchi industrii întregi. Înțelegem necesitatea restricțiilor, am susținut mereu măsurile de siguranță, însă ele trebuie să fie întotdeauna susținute de măsuri de sprijin financiar în timp real și relevante. Pentru că avem încredere că unitatea poate genera schimbare și poate preveni un dezastru economic iminent, dar și pentru că avem nevoie să ne sprijinim unii pe alții, cele mai afectate domenii își unesc vocea într-o misiune comună. Sunt mii de companii care au falimentat deja, sectoare întregi de care nu au avut niciun fel de activitate, sute de mii de oameni rămași fără un loc de muncă, și a devenit extrem de apăsător să asistăm la acest declin fără să facem și mai multe demersuri pentru a combate efectele financiare dezastroase. 

Pornind de la premisa simplă că unde-s mulți puterea crește, a luat naștere Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness – ACTEF, iar împreună vom continua dialogurile cu autoritățile mai uniți și mai puternic reprezentanți, cu obiectivul principal de obține compensații corecte pentru toți cei afectați, “a declarat Daniel Mischie – Presedinte ACTEF 

Cei 3 membri fondatori ACTEF sunt: 

APT – Alianța Pentru Turism 

ACE – Alianța pentru Cultură și Evenimente 

Romania Active – Patronatul Industriei de Health & Fitness 

“Industria ZÂMBETULUI” are de astăzi un chip, un nume și o voce. Așa cum îi spune și numele, Alianța, care astăzi își sărbătorește ziua de naștere, oferă o umbrelă unică celor care activează în sectoarele culturii, turismului, evenimentelor și activităților sportive din România. Un număr de 30 asociații din aceste domenii au decis că e nevoie să se așeze umăr lângă umăr, pentru ca “Industria Zâmbetului” să nu mai fie trecută la “și altele“ în societatea românească, ba mai mult, să vină și cu soluții către autoritățile române” a menționat Dragos Anastasiu – Presedinte APT (Alianța Pentru Turism). 

Alături de alte sectoare esențiale pentru orice economie, cum ar fi educația, sănătatea, infrastructura, construcțiile, agricultura, energia sau IT-ul, consideram că sectoarele de activitate care astăzi se unesc reprezintă fundamentul pe care poate fi clădită o economie www.actef.ro | contact@actef.ro 

performantă în România. Daca vrem ca Romania să aibă oameni performanți, este nevoie că ei, în primul rând, să se simtă bine în corpul și cu mintea lor, iar pentru acestea zâmbetul este esențial. În ultimii doi ani aceste sectoare au fost cele mai restricționate și, prin urmare, profund afectate, în special, printr-o imensă lipsă de predictibilitate. Nimeni nu minimalizează bolile transmisibile și cu atât mai mult o pandemie. Totuși, dincolo de sănătatea conferită de protecția antivirală există și sănătatea mentală, corporală și socială, dar și una economica. Toți antreprenorii din cultură, turism, evenimente și fitness au funcționat timp de doi ani pe cont propriu. 

Cum compensațiile au fost puține si au sosit târziu, chiar daca restricțiile i-au afectat pe toți în egală măsură, cele 2 teme principale ale tuturor asociațiilor care fac parte din ACTEF sunt: 

1. pe termen scurt – susținerea unui mesaj puternic în fața autorităților (restricțiile nu pot fi luate fără a ține cont de toate aspectele si fără despăgubiri juste si imediate) 

2. pe termen mediu si lung – stabilirea unei strategii de țară coerente implicând activ turismul, evenimentele și cultura si activitățile sportive 

Așadar, începând din 12 Ianuarie CULTURA, TURISMUL, HORECA, EVENIMENTELE, HEALTH&FITNESS au împreună o voce în ceea ce privește subiecte sensibile precum: RESTRICȚII, COMPENSAȚII si STRATEGII ce vizează direct domeniile afectate. 

“Sectorul nostru a fost cel mai afectat și nedreptățit și, din păcate, nici până astăzi nu există nicio formă de compensare. Este nevoie de acțiune imediată pentru a compensa pierderile cauzate de măsurile discriminatorii luate in toată această perioadă și de setarea unui cadru predictibil, prin care să ne putem desfășura activitatea conform drepturilor noastre fundamentale și în linie cu alte industrii din țara noastră sau chiar cu aceleași industrii din alte țări. Trebuie doar să ne uităm cum au procedat alte țări membre UE, acolo unde s-a acționat rapid și unde s-au găsit soluții.” – a declarat Bogdan Buta, Președinte ACE (Alianța pentru Cultură și Evenimente) 

În cadrul prezentării oficiale a noii alianțe s-au lansat si aceste date privind sectoare afectate de către pandemie și reprezentate de acum înainte de ACTEF: 

1. INDUSTRIA HOTELIERĂ 

– A scăzut de la cca. 29,8 milioane înnoptări în 2019 la doar 14,4 milioane înnoptări în 2020, pentru ca în 2021 să ajungă la cca. 20,4 milioane înnoptări. Practic, după o cădere de cca. 52% în 2020 a urmat o creștere de cca. 40% în 2021, dar chiar și așa cu cca. 31% mai puțin decât în 2019. 

2. EVENIMENTE CULTURALE 

Aici s-a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de până la 65% și pierderi de aproape 80%, procentele fiind similare atât în 2020, cât și în 2021. În ceea ce privește, evenimentele cu vânzare de bilete scăderea cifrei de afaceri a fost de aproximativ 72%, iar pentru evenimentele de tip festival scăderea a fost de 100% în 2020 si de 85% în 2021. 

3. INDUSTRIA NUNTILOR 

O industrie a cărei cifra de afaceri se situa la nivelul de 847 milioane de euro în anul 2019 a fost afectată cel putin 90% în anul 2020, iar ușoara revenire din 2021 nu a permis la cel putin 25% dintre afaceri să își redeschidă portile, mulți dintre lucrătorii industriei schimbând domeniul de activitate sau chiar părăsind România. 

4. INDUSTRIA DE TICKETING/BILETE 

Scăderea cifrei de afaceri a fost de la 6 milioane de euro în 2019 la 1.7 milioane de euro în 2020, asta însemnând o scădere de cca. 72%. 

5. HEALTH & FITNESS 

Reducerea profitului cu 45% în 2020 față de anul 2019, iar scăderea estimată pentru anul 2021 a fost de 52% comparativ cu anul 2019. Industria s-a întors abrupt la nivelul anului 2016. www.actef.ro | contact@actef.ro 

Acestea ar fi doar câteva dintre cifrele industriilor afectate reunite începând de astăzi în cadrul ACTEF. 

„Noi, cei de la Romania Active, ca și toate industriile reunite în cadrul ACTEF, suntem 100% dedicați pentru a prioritiza siguranța și respectăm măsurile anti-Covid, asigurând în același timp un înalt standard de calitate pentru serviciile pe care clienții noștri se așteaptă să le oferim. 

Alianța ACTEF este vitală pentru aceste industrii, astfel încât să avem o economie sănătoasă, chiar dacă suntem unul dintre cele mai lovite sectoare de pandemie. 

Romania Active a militat pentru clasificarea centrelor de Sănătate si Fitness în categoria serviciilor esențiale și o dată cu această aderare sperăm in realizarea unui plan de redresare financiară. 

România are mai mult de 1 milion de utilizatori ai serviciilor noastre și trebuie să li se poată permite să aibă acces la servicii de sănătate și un mod de viață sănătos. 

Exercițiul fizic este poate unul dintre cele mai puternice remedii pentru sănătate. 

Industria sănătății si a Fitness-ului este dedicată cu atât mai mult acum, când sănătatea tuturor a devenit o prioritate națională.” a menționat in încheiere Kent Orrgren, Președinte Romania Active 

Acestea sunt industriile afectate reunite începând de astăzi în cadrul ACTEF, Industria Zâmbetului care va avea o singură voce și încă una puternică. 

Persoană de contact: 

Dora Pătrașcu – Project Manager ACTEF 

0723541432 | contact@actef.ro 

Categories
Noutati

COMUNICAT DE PRESĂ

30 de asociații din domeniul Culturii, Turismului, Evenimentelor și Fitnessului și-au unit forțele și au creat ACTEF, o alianță puternică, unită sub o singură voce și sub un singur nume 

Miercuri, 12 Ianuarie, ora 10.30, la Hotel Hilton, Salon Le Diplomat, se marchează înființarea în România a unei Alianțe puternice și cuprinzătoare: ACTEF (Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness).

Începând din 12 Ianuarie cultura, turismul, evenimentele și fitnessul au o voce comună și cu această voce se vor adresa de acum înainte autorităților române pentru a obține PREDICTIBILITATE și COMPENSAȚII JUSTE pentru domeniile profund afectate de pandemie, pe care le reprezintă.

Treizeci de asociatii, organizații și alianțe, reprezentând sute de mii de lucrători, profesioniști și antreprenori își propun ca industriile pe care le reprezintă să nu mai fie trecute la ‘și altele’ în societatea românească, ba mai mult, să contribuie la crearea unei strategii de țară pe termen mediu și lung.

Până atunci însă aceștia așteaptă ca:

  1. Orice măsură de restricționare în contextul pandemiei să fie REZONABILĂ și în acord cu măsuri menite să asigure predictibilitate;
  2. Orice măsură de restricționare să fie IMEDIAT urmată de măsuri compensatorii pentru zecile de mii de companii și sutele de mii de lucrători din domeniu afectați.

Președintele desemnat este domnul Daniel Mischie, urmând ca președinția ACTEF să fie una rotativă, raportată la un termen prestabilit de 6 luni.

„Se împlinesc în curând 2 ani de pandemie, un context fără precedent care a pus în genunchi industrii întregi. Înțelegem necesitatea restricțiilor, am susținut mereu măsurile de siguranță, însă ele trebuie să fie întotdeauna susținute de măsuri de sprijin financiar în timp real și relevante. Pentru că avem încredere că unitatea poate genera schimbare și poate preveni un dezastru economic iminent, dar și pentru că avem nevoie să ne sprijinim unii pe alții, cele mai afectate domenii își unesc vocea într-o misiune comună. Sunt mii de companii care au falimentat deja, sectoare întregi de care nu au avut niciun fel de activitate, sute de mii de oameni rămași fără un loc de muncă și a devenit extrem de apăsător să asistăm la acest declin fără să facem și mai multe demersuri pentru a combate efectele financiare dezastruase.

Pornind de la premisa simplă că unde-s mulți puterea crește a luat naștere Alianța pentru Cultură, Turism, Evenimente și Fitness – ACTEF, iar împreună vom continua dialogurile cu autoritățile mai uniți și mai puternic reprezentanți, cu obiectivul principal de a obține compensații corecte pentru toți cei afectați,“ a declarat Daniel Mischie, Președinte ACTEF.

Membri fondatori ai ACTEF sunt:

APT – Alianța Turism 

ACE – Alianța pentru Cultură și Evenimente 

Romania Active – Patronatul Industriei de Health & Fitness

Ne-am bucura să ne fiți alături și vă rugăm să confirmați primirea acestui mesaj, precum si participarea la conferința de presa.

Pentru detalii și confirmări, puteți contacta:

Dora Pătrașcu

Project Manager ACTEF

Telefon: 0723541432E-mail: dora.patrascu@kgr.ro / contact@actef.ro

Categories
Noutati

Alianța Cultură Turism Evenimente & Fitness

ACTEF, adică Alianța pentru Cultură Turism Evenimente & Fitness, își propune să aducă alături asociații profesionale și alianțe din diverse zone ale antreprenoriatului românesc dar și persoane fizice și a le reprezenta interesele.

Cei trei membri fondatori sunt:

APT – Alianta pentru Turism – www.aliantaturism.ro

A.C.E. – Alianța pentru Cultură și Evenimente – AROC www.aroc.ro, A.L.I.S. www.alis.org.ro, AFIN www.afin.ro, MUZE www.asociatiamuze.ro, PACTE www.pacte.ro, AOC și Alianța Serviciilor de Ticketing www.aliantaticketing.ro

Romania Active – Vocea Industriei de Health & Fitness – www.romaniaactive.ro